Tatiana, o să-mi fie dor de tine, de vocea ta…

Aug 09

Aşa cum am spus în titlu, o să-mi fie dor de vocea Tatianei Stepa. Chiar dacă nu am prins Cenaclul Flacăra am urmărit toate emisiunile în care a fost invitată ea, Andrei Păunescu sau Gheorghe Gheorghiu. Melodiile care făceau vâlvă acum mulţi ani m-au prins şi pe mine. Vocile care încălzeau sute, mii de oameni m-au încântat şi pe mine prin voinţa trilulilu, youtube sau a extensiei mp3 :D

Am aflat abia seara că s-a stins la ora 8 dimineaţa, pe când iesşam pe uşă. Prima oară nici nu am crezut, mă gândeam că nu se poate întâmpla aşa ceva. Până la urmă am acceptat că s-a stins încă un talent… Iar asta din cauza cancerului mă gandesc.

Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că din toate blogurile pe care am fost în timpul de la moartea Tatianei nici unul nu conţinea măcar câteva cuvinte despre această persoană care la urma toată, a făcut ceva pentru cetăţenii acestei ţări. Sincer mă aşteptam ca cei care i-au prins muzica pe când era în Cenaclu să scrie despre ea măcar câteva cuvinte, dar nu s-a întâmplat. S-a stins cam jumătate din Michael Jackson al Romaniei, dar nu s-a făcut deloc vâlvă…

Odihnească-se în pace! Poate acolo unde s-a dus poate să cânte în linişte şi nu mai are dureri. Fie ele sufleteşti sau …
Câteva melodii cu care să vă amintiţi de ea :

tatiana-stepa
Tatiana Stepa-Durere femeiasca
Asculta mai multe audio Muzica


Tatiana Stepa – Copaci fara Padure
Asculta mai multe audio Muzica


Tatiana Stepa-Si totusi vine toamna
Asculta mai multe audio Muzica

Imagine via dordeduca.ro

Bogdan Gabriel | BoGy- Blogger Mic

Contact : bogyb52@gmail.com | YM - bogyb52 | Formular direct

Succese : locul I la RoBlogFest 2009 | blogul zilei la MTV.

Mai multe in pagina Despre.

Twittter | Trilulilu

Comentează

Security Code: